Populatia
Datele ce privesc populaţia, sub aspect numeric cel puţin, sunt sărace până în 1785, referirile făcându-se numai la numărul de gospodării sau de familii. Recensământul din 1785 aduce însă informaţii exacte despre starea lucrurilor din acest punct de vedere. În Idicel existau atunci 80 de case în care locuiau 95 de familii, însumând un număr de 509 locuitori, din care 264 de bărbaţi şi 252 două de femei.
Aflăm câteva date şi despre categoriile sociale existente la acea vreme: nu erau nobili, funcţionari sau soldaţi, existau în schimb un preot, 59 de ţărani, 56 de urmaşi de ţărani, 26 de jeleri şi 99 de copii, 77 cu vârsta până la 12 ani şi 22 cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani. 77 dintre locuitori erau ştiutori de carte.
Recensământul din anul 1882 vorbeşte despre o populaţie aflată în creştere. În acest an Idicelul are 1385 de locuitori aşezaţi în 377 de case, români ortodocşi. Până în 1900 populaţia crescuse la numărul de o 1532 de locuitori, dintre care 1504 români, 26 unguri şi 2 germani, cel mai probabil lucrători în administraţie şi comercianţi. 215 dintre ei ştiu carte iar limba maghiară este cunoscută de 84 de oameni. Recensământul din 1910 prezintă cel mai mare număr de locuitori ai localităţii: 1713 oameni. Datele ulterioare reflectă o scădere a populaţiei, datorată în parte războaielor şi mai apoi industrializării, ,,exodului’’ spre oraşe dar şi o creştere firească a procentului din populaţie reprezentând ştiutorii de carte. Avem astfel 1630 de locuitori în 1930 şi numai 660 în 1966, 589 în 1977, iar la ultimul recensământ oficial, cel din 2002, sunt înregistraţi 479 de locuitori, toţi români, locuind in 166 de gospodarii.
Stratificarea socială nu a fost una foarte strictă în ultimele secole. Pe lângă familiile preotului şi dascălului mai târziu, până în anii ’50 populaţia se împărţea în câteva familii înstărite, o masă mai largă de ţărani mijlocaşi şi câteva familii sărace. O familie ,,înstărită’’ avea, până în anii ’60, între 4 şi 6 hectare de pământ, câte doi boi, o pereche de cai, 3-4 vaci şi juninci, 20-30 de oi, porci, păsări. Idicelul a rămas un sat necolectivizat, fapt ce a avut atât urmări pozitive cât şi negative. Oamenii au rămas proprietarii pământului, dar au fost obligaţi să continue să-l muncească în condiţii deosebit de grele, cu aceleaşi unelte tradiţionale, fără a profita de pe urmele evoluţiei agriculturii către una mecanizată.